Adelina Leșan: În Uganda oamenii își permit să mănânce carne numai de Crăciun sau nici atunci

adelina lesan.8M-a cucerit de la … prima poză, când am văzut-o înconjurată de copiii de culoare, toți cu zâmbet larg pe buze și speranță în priviri. Următoarele poze erau și mai interesante – pe unii copii îi friza, pe alții îi ținea în brațe sau îi îmbrățișa. Din pură curiozitate i-am răscolit profilul și nu mare mi-a fost mirarea când am aflat că tânăra din poze este din Moldova. Îi spune Adelina Leșan. Și cam atât. Nu am rezistat tentației și i-am scris. Povestea ei este pe cât de frumoasă pe atât de plină de învățăminte.

Moldova mi-a lăsat multe amintiri frumoase, pentru că este locul unde mi-am petrecut întreaga copilărie, unde am primit cei șapte ani de acasă, unde mi-am făcut primii prieteni și am fost binecuvântată.

Dar precum știm, nebănuite sunt căile Domnului, așa că pe când aveam 15 ani am emigrat împreună cu toată familia în SUA, mai exact în Washington. Mă întrebi dacă mi-a fost greu la început? Eu zic că mi-a fost foarte greu. Mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu noua țară,  să-i învăț limba și chiar să leg noi prietenii. Cu toate acestea, am mers mai departe la studii. De îndată ce am ajuns, am început clasa a IX-a de liceu, pe care l-am finisat în 2013, după care am mers la colegiu.adelina lesan.poza de profil

Și acum despre Uganda și activitatea mea, care te-au intrigat pe tine. Decizia de a veni aici a reapărut pe neașteptate anul trecut, pentru că ea sălășluia în mine încă de pe vremea copilăriei mele, pe când locuiam în Moldova, când încă nu știam că Africa nu e țară ci continent, iar acest vis mi se părea totalmente irealizabil. Peste ani, când posibilitățile au devenit realizabile am revenit la dorința mea de a călători, iar în paralel de a face voluntariat. Am ales Uganda după ce i-am studiat problemele și am simțit că voi fi utilă anume acolo, dar nu înainte să prezind lucrarea și nevoile acestei țări, Misiunii Speranța din România.

În Uganda, în localitatea Rubuguri mă aflu deja a doua oară. Prima dată am venit aici anul trecut. M-am îndrăgostit de oameni, de locuri, astfel că mi-am prelungit perioada de aflare cu încă două săptămâni. Deci am stat o lună jumătate din vară până la începutul toamnei și am plecat hotărâtă să mă reîntorc în luna februarie a anului curent pentru o perioadă mai lungă de data aceasta. La moment, am mai mult de jumătate de an de când m-am reîntors, voi mai sta încă puțin, după care posibil să revin din nou.adelina lesan.7

Cu ce mă ocup eu? Fac voluntariat împreună cu o întreagă echipă de entuziaști ca și mine. Toți împreună avem grijă de nevoile localnicilor, facem mâncare (porsho, orez, fasole, cartofi și carne) pentru copii în fiecare sâmbătă. La început erau în jur de 100 de copii, acum am atins cifra de 630 de copii care săptămânal primesc mâncare deja de mai bine de un an. Mulți localnici, inclusiv copiii nu mănâncă cu zilele, sau mănâncă doar o dată pe zi porsho – ceva asemănător cu mămăliga doar că făcut din popușoi alb a cărui făină e mai fină decât cea  de grâu. Cei mai mulți își permit carne numai de Crăciun sau nici atunci. Tot noi îi tundem și le explicăm noțiuni legate de igiena personală, scabia (n.r. boală parazitară a pielii, care se manifestă prin mâncărime, iritații, căderea părului etc.), fiind o problemă majoră.

Cât privește studiile, școala în Uganda e contra plată, aproximativ $100 pe an de elev. Respectiv Misiunea Speranța a construit o școală fără plată, în care 36 de copiii primesc studii gratuite. La fel și multe dintre femei nu pot citi așa că am început în grup să le învățăm literele, iar în paralel să studiem Biblia. Femeile sunt fericire să fie ajutate și încurajate să citească. Instruim inclusiv femeile în ale curățeniei, igienei, grădinăritului.adelina lesan.6

Un alt scopt al nostru al voluntarilor este să aprovizionăm familiile cu strictul necesar cum ar fi săpun,  mâncare, oale, ustensile,  paturi, cearșafuri după măsura posibilităților și finanțelor. Multe suflete au fost spălate, încălțate, hrănite, iubite,încurajate de prezența noastră aici și asta mă face fericită. Deja copiii din sat ne cunosc pe fiecare pe nume și ne strigă când ne zăresc. Această comunitate s-a dezvoltat mult în ultimii doi ani din cauza activității albilor de aici. Astfel Rubuguri a devenit oraș dintr-un sătuc format din oamenii scoși din junglă de guvern, pentru a proteja animalele pe cale de dispariție acum 15 ani.

Cât despre Uganda, este o țară extraordinară pe care merită să o descoperim nu din cărți, ci călcându-i pământul, contactând cu localnicii și descoperindu-i tradițiile și specificul. E o țară de la Equator unde cam tot anul se face dimineața pe la ora șapte și tot pe la șapte se înserează. Are două sezoane – unul ploios (care s-a cam lungit anul acesta) și cel de-al doilea secetos. Cel ploios are loc prin lunile martie – aprilie, apoi prin octombrie, alternate de secetă. Oamenii sunt foarte mulțumitori și nu mai puțin muncitori. Au parcele mici de pământ, pe care le lucrează de trei ori pe an, altfel nu se pot întreține financiar. Nivelul de trai e foarte jos.adelina lesan.5

O paralelă între Uganda și Moldova? Hm, interesantă provocare. Risc să mă repet dar, în Moldova nu am prea întâlnit oameni mulțumiți. Mulți se plâng pe nivelul de trai. În Uganda copii se bucură și pentru o bomboană.  Pe mine personal, această țară m-a cucerit prin bunătatea oamenilor, or, anume ei sunt cea mai mare bogăție a țării.

În ce mă privește am lăsat comfortul și ambițiile mele pe plan secund mânată de dorința de a-i ajuta pe alți oameni, decizie pe care nu o regret nici o clipă, întrucât m-a făcut să mă simt mai împlinită ca oricând. Peste cinci sau zece ani nu va mai conta ce haine am purtat sau ce am mâncat, va conta doar schimbarea spre bine pe care am adus-o în viețile oamenilor. Ei vor fi bucuria mea. Banii mei au hrănit sute de guri, nu numai pe a mea, mâinile mele au îmbrăcat și pe alții nu numai pe mine, zâmbetul meu se întoarce la mine înmiit cu fiecare viață schimbată și asta se întâmplă zi de zi. Trăiesc printre ei, împart aceleași probleme cu ei și îi iubesc enorm.adelina lesan.2 (1)

 

Sursa foto: arhiva personală

Reclame

Intro…

Ce face o persoană pasionată de scris, care, la un moment de răscruce abandonează jurnalismul? 😀 Tânjește o lună, două, iar într-a treia lună se apucă din nou de scris, doar că de data asta pe propriul blog. Cam așa sună pe scurt povestea blogului – Portrete în cuvinte.

Nu vreau să fiu banală și să umplu pagina cu teorii gen sunt visătoare, sociabilă, creativă etc. și nici să îmi transcriu biografia. Cine mă știe, mă cunoaște. Pentru ceilalți – îmi spune Daniela, sunt soție și mamă a doi năzdrăvani, și cum am scris ceva mai devreme, pasionată în a descoperi destine umane, istorii frumoase, în special oameni despre care încă nu s-a scris, și care nu au profile pe rețelele de socializare.

DSCF0962.JPG