Mihail Turculeț: prima mea nuntă am fotografiat-o fiind în calitate de nuntaș

Este genul de persoană care nu are nevoie de o prezentare mai detaliată pentru că numele Mihail Turculeț spune totul. Deși este cotat drept unul dintre cei mai buni fotografi din țară și chiar din afară, pentru mine este poate cel mai bun, pentru că datorită lui am prins ”din zbor” mici trucuri din domeniul fotografic. Apropo, tot datorită lui acest blog conține cuvântul ”portrete”. Și dacă acum un an mergeam la orele lui în calitate de învățăcel, azi am discutat cu Mihail de la egal la egal, despre fotografie și nu doar… 

Fotografia nu a fost pentru mine un hobby.  Acum zece ani a fost business. Altfel nu pot s-o numesc de vreme ce în perioada când mergeam la interviuri de angajare (imediat după absolvire), mi se promitea un salariu de trei mii de lei, în timp ce eu lucrând la viniete sau fotografiind o nuntă, câștigam într-o singură noapte cam tot atâta.

Nu mai țin minte ce îmi doream să devin de mic copil, dar țin minte precis cum reparam de fiecare dată televizorul pentru că ba îi dispărea sunetul, ba imaginea. Am și cui să semăn. Tatăl meu este inginer. Sigur că și facultatea de energetică mi-am ales-o din aceleași considerente, ca mai apoi să o abandonez în anul IV pentru că am înțeles că nu era  meseria vieții mele. În timpul studenției chiar am reușit să lucrez pe specialitate, ce-i drept nu foarte mult timp, pentru că între timp mă angajasem în calitate de administrator într-un internet cafe. Tocmai era perioada când au început să se dezvolte rețelele, nici măcar word-ul se pare că nu era, dar eram atât de fascinat.

Am început să descarc diferite tutoriale, inclusiv photoshop-ul, să experimentez și să să mă amuz făcând fel de fel de chestii haioase, ca de exemplu să schimb capuri, să fac colaje, să experimentez cu culorile, ceea ce pe atunci mi se părea ceva tare fain. În ultimul an de studii mi-am schimbat job-ul angajându-mă într-un studiou de fotografie. Așa am ajuns să fac poze pentru acte. Oamenii veneau și își printau fotografiile, iar eu le reglam culorile, înainte să le dau la tipar. M-am ocupat cu asta câteva luni bune. Apoi am început să fac parte dintr-o echipă de tineri care făceau fotografii pentru viniete, partea mea de muncă fiind montajul. Între timp, am absolvit facultatea de Informatică și am început să umblu pe la interviuri de angajare în calitate de specialist în rețele.

Am mers inițial pe la vreo șase interviuri, toate ”promițătoare” cu un salariu de trei mii de lei și posibilitatea de a ”crește”, astfel că la un moment dat am zis – basta, și la ultima întrevedere nu am mai ajuns. În schimb, am început să caut pe internet aparate foto. Am găsit ceea ce căutam tocmai în SUA. Epopeea primului aparat foto a fost tare lungă,  și a durat cam vreo trei luni până l-am ținut în mâini, cert e că odată cu acel moment s-a început cariera mea de fotograf.

Prima nuntă am fotografiat-o prin 2005. Și am mers încolo în calitate de nuntaș, și nicidecum de fotograf. Cei drept, pe atunci nici nu exista ”feeria” asta de acum vis-avis de fotosesia de nuntă. Totul s-a întâmplat spontan. Sora mirelui aduse din Portugalia un aparat foto, simplu, dar care pe atunci ”cântărea” greu, iar un prieten mi l-a pus în mână cu mențiunea – Turculeț tu te pricepi! Am fotografiat cum m-a dus capul mai bine. Ulterior, tot eu am trecut pozele prin photoshop. Pe unele le-am făcut alb negru, am mai pus și mirii pe niște galaxii. Important e că la final cei doi s-au ales cu ceva amintiri.  Dacă au rămas mulțumiți? Nu știu. Cred că da, oricum nu au avut o altă opțiune la moment.

Apropo, de acele prime capodopere. Cred că aș putea să le găsesc, dacă le caut bine, dar nu vreau acum. O s-o fac poate atunci când voi sărbători jubileul celor 50 de ani de experiență în domeniu. Sau când voi reveni din nou profesor de fotografie și le voi arăta elevilor cum nu se fotografiază o nuntă.

36738188_10156805612134267_5695497766915014656_n (1)

Începutul a fost cu urcușuri și coborâșuri, ca la toți, de fapt. Țin minte însă sigur că învățasem pe de rost traseul mirilor – monumentul lui Ștefan cel Mare, Memorialul, Aeroportul, Grădina Botanică sau parcul Dendrarium.  Deja știam că sunt solicitate fotografiile când buchetul miresei e în prim plan, iar undeva pe fundal stau mirii, și pentru fotografia asta trebuia să mă așez pe burtă. Erau în vogă inclusiv pozele astea stil 3D cu ținutul miresei în palmă și altele de genul ăsta. Când nu eram creativ, sau nu știam ce gen de fotografii să mai fac, răsfoiam albumele de nuntă ale prietenilor și vecinilor, sau ieșeam weekend-urile în parcuri, și mă uitam ce fac alți fotografi, ce iau în cadru, și ce locuri aleg pentru poze reușite. După ce am copiat tot ce se poate de copiat, încet încet mi-am făcut propriul stil. Am învățat din propriile greșeli ce se poate și ce nu, întru-cât pe atunci nu erau atâtea surse – gen tutoriale pe youtube, cărți, link-uri, articole de specialitate.

36316782_1982578285135609_8485204717884932096_n

Cinci ani mai târziu, fotografia de nuntă a încetat să mă mai intereseze ca sursă de venit, deși continuam să primesc comenzi de la clienți. Dar simțeam că nu mai pot. Și în toamna lui 2012 mi-am luat valiza și am evadat… de mine singur. Am mers la Londra, unde a trebuit să mă angajez în construcții, ca la un moment dat, cum stăteam așa murdar pe una din schele să îmi dau seama că ceea ce făceam acasă nu era chiar atât de rău. Mie mi-a luat cam vreo șapte luni să înțeleg asta… Așa că în 2013 mi-am făcut din nou bagajele și am revenit acasă cu ideea de a face iar fotografie, dar la un alt nivel.
Acasă am început să tind spre cadrele iconice, dintre cele care scriu istorie. Printre ele se înscrie și fotografia de război, de care sunt fascinat până în prezent. Deși continui să fac fotografii de nuntă, atât în țară cât și peste hotare, am început să fac și portrete, înclusiv fotografii alb-negru, iar o perioadă chiar am fost și profesor. Azi, înclin să cred că merg pe drumul cel bun, de vreme ce am început să fiu tot mai solicitat. Există mai multe cadre bune care m-au ”scos” din anonimat, inclusiv în afara țării, care mi-au adus premii la diferite concursuri de fotografie. Ultima mea reușită a fost participarea în calitate de juriu pe lângă alți 34 de membri, la un concurs internațional, la care au participat 160 de țări, cu 257 mii de fotografii.

Încă nu am decis ce nu aș fotografia niciodată. Cel mai probabil că nu voi mai face nud. Vezi că am și avut  câteva încercări, până nu am înțeles că e foarte ușor să treci hotarul dintre artă și pornografie. Așa că am renunțat la ele în favoarea portretelor.
Uneori pentru  ”acel” cadru este nevoie de … opt ore. Da, da, am avut o ședință foto care a durat opt ore pentru o poză, de care aveam nevoie pentru copertă. Sigur au fost și multe alte poze foarte bune, dar mie îmi trebuia anume un cadru. În general de la etapa ”of mă rușinez”, ”nu sunt deloc fotogenic(ă)” și până la momentul când scot din om tot ce e mai bun,  drumul poate fi foarte diferit – de la cinci minute până la câteva ore.

Și totuși eu sunt ciubotarul fără ciubote. Ai mei au, se pare, cele mai puține fotografii, sau nici pe departe așa cum și-ar imagina alții. De ce? Pentru că se jenează în fața aparatului foto. Iar atunci când avem anumite evenimente de familie, sunt și eu apelez la fotografi profesioniști.

1

Everestul unui fotograf? Hm, interesantă întrebare. Uite ceva timp în urmă a avut loc nunta regală. Iar acești miri au fost pozați de un fotograf… Sigur nici acesta nu poate fi numit un Everest al fotografiei, pentru că se poate ajunge și mai departe. Eu personal, încă vreau să scriu istorie, pentru că biografia mea e destul de săracă.

Pe cine urmăresc pe instagram? Inițial îi urmăream pe mai mulți. Dar la un moment dat am renunțat, din frică (dacă pot să zic așa) să nu mă inspire și să îmi schimbe direcția alți fotografi. La moment, mă interesează tot ce postează Peter Lindbergh – un german care trăiește și activează în SUA. El pentru mine este ”best of the best”. Apropo, el aproape că nu are poze color. Îi mai urmăresc pe Joey L.un fotograf de război, care la moment se află în Iraq, precum și pe Sergei Sarakhanov unu din cei mai buni fotografii de portret din Rusia. Și … cam gata! Tot din acest considerent nu mai merg nici la master class-uri. Nu știu dacă e o decizie bună sau rea, dar, la moment, așa simt că trebuie.

36291380_1982578541802250_3816472746263576576_n

Ce mai fac altceva în afară de poze? La moment nimic. Ultima mea ispravă au fost instalarea prizelor din propria casă. Electricianul din minte a dat glas. Ah da, cu excepția copiilor mei, care nu mă lasă să lenevesc așa că ies cu regularitate să-i plimb.

Planuri de viitor sunt multe, dar pot să vorbesc de ceea ce planific în viitorul apropiat. Și anume să dau o continuitate proiectului cu tații, după colaborarea frumoasă cu Ambasada Suediei.

 

Sursa foto: arhiva personală

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s